Iohannis, “ajutat” de ANAF cu chiria casei din Sibiu. Ciutacu și Chirieac, reacții

0
448

iohannis__carmen_cotroceni_40946300

Klaus Iohannis va mai încasa chirie din casa pierdută în instanţă cel puţin pentru încă o lună. Și asta pentru că Fiscul din Sibiu a transmis greşit documentaţia către Cadastru. Astfel, imobilul din Sibiu nu va putea intra în posesia statului în aprilie, aşa cum a decis instanţa, ci peste o lună. Jurnalistul Victor Ciutacu și analistul politic Bogdan Chirieac au comentat, prin telefon la România TV, în legătură cu acest subiect, scrie DCNews.ro

Administraţia Finanţelor din Sibiu a solicitat la finalul lunii martie radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al soţilor Iohannis, pentru imobilul din centrul Sibiului. Numai că reprezentanții ANAF au omis să trimită la Cadastru hotărârea în orginal a Curții de Apel Brașov, astfel că dosarul s-a întors la Fisc pentru completări şi cu un nou termen de predare. Prin urmare, soţii Iohannis îşi vor mai păstra dreptul de proprietate încă o lună şi vor mai încasa o chirie de 5000 de euro, scrie libertatea.ro.

“Primăria Sibiu e păgubită că nu s-a restituit casa la timp și poate cere chiriile pe care le-ar fi putut încasa dacă Iohannis ceda casa la timp. Se poate evita procesul, adică îi faci o notificare, îi faci un calcul și îi spui: ori îmi dai asta, ori te chem în judecata și suporți cheltuielile”, a declarat avocatul Sergiu Andon.

Hotărârea prin care familia Iohannis a pierdut imobilul din Sibiu a fost deja contestată de avocaţii preşedintelui. Mai mult, la cererea soţilor Iohannis, procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Braşov la instanţa din Piteşti.

Ciutacu: Fiscul n-a greșit niciodată în favoarea mea

Jurnalistul Victor Ciutacu și-a exprimat, joi, prin telefon la România TV, opinia în legătură cu acest subiect: “Sunt mai multe întrebări la povestea asta. De câte ori în afara familiei Iohannis a mai greșit Fiscul așa astfel de documente. De câte ori a mai trimis copii în loc de originale?  Că asta ar fi un bun răspuns din partea autorităților statului. Nu cumva le-au trimis deliberat astfel încât să-i mai dea un respiro d-lui președinte Iohannis și poate i se întâmplă minunea aceea să i se accepte contestația făcută să se termine tot bâlciul în favoarea domniei sale?”, a declarat Ciutacu, adăugând, totodată, că președintele Iohannis, “foarte prevăzător, a luat banii în avans pe cinci ani de zile până acum pe casă. Așa că statul ar avea mult de luat de la dl. Iohannis…”.

“În relația mea cu Fiscul de până acum, inclusiv procesuală, Fiscul n-a greșit niciodată în favoarea mea. N-am avut și eu noroc odată să greșească Fiscul să rămână banii la mine o lună de zile. Întotdeauna, dacă a greșit, a greșit în favoarea lui, a Fiscului, a statului”, a mai spus Victor Ciutacu.

Chirieac: Sunt convins că Fiscul nu a greșit

În cadrul aceleiași emisiuni, și analistul Bogdan Chirieac a fost întrebat dacă Fiscul a “greșit” vreodată în favoarea sa.

“Din nefericire nu. Am câștigat procesul, dar nici acum nu am văzut banii înapoi. Dar în cazul casei d-lui Iohannis, dl Ciutacu este tendențios. Eu sunt convins că Fiscul n-a greșit. De fapt, așteaptă rezultatul noului proces și sunt absolut convins că instanța de la Pitești va da câștig de cauză președintelui Iohannis și practic dânsul va încasa chiria neîntreruptă. De fapt nu vorbim despre niciun caz, de fapt nu s-a întâmplat nimic”, a comentat, prin telefon, Bogdan Chirieac.

LEAVE A REPLY