Se cere RETRAGEREA lui Marian Munteanu din cursa pentru Primăria Capitalei: “Are simpatii pentru curente de orientare fascistă”

0
227

mu_92013800

Mai multe organizaţii neguvernamentale cer PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Capitalei, considerând această nominalizare “o ofensă adusă valorilor democratice”. Semnatarii apelului transmis conducerii liberale spun că Marian Munteanu “a avut și are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată” şi “promovează un discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste incompatibil cu valori democratice si chiar constituționale”.

Mai multe ONG-uri au semnat un apel către conducerea Partidului Naţional Liberal în care cer retragerea candidaturii lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului Bucureşti.

Semnatarii, organizații de drepturile omului dar nu numai, fac apel către conducerea Partidului Național Liberal să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului București considerând această nominalizare o ofensă adusă valorilor democratice ale societății în care trăim.

A avut și are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată.
Promovează un discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste incompatibil cu valori democratice si chiar Constituționale.

Doar cu aceste motive în minte, și cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să își expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale și nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu.

Atragem atenția că prin insistarea cu această candidatură, România riscă să intre într-o spirală izolaționistă ce poate avea consecințe foarte grave pentru Democrația românească“, se arată în “Apelul pentru democrație și valori europene”.

Apelul este semnat de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială şi Studii, Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice şi Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

munteanu_3_07458400

LEAVE A REPLY