Anunţ important de la METROREX, BCR şi Banca Transilvania. Toţi călătorii trebui să afle

0
1193

metrou (4)

Banca Comercială Română (BCR) și Banca Transilvania vor furniza Metrorex servicii bancare prin intermediul cărora călătorii vor putea achita cu un card bancar contactless, direct la turnichet, contravaloarea unei călătorii, scrie profit.ro.

Contractul a fost estimat la 1,83 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 4 ani, și a fost atribuit pentru 1,69 milioane de lei, fără TVA.

Serviciile achiziționate vor permite călătorilor să achite cu cardul bancar, prin POS-uri, contravaloarea cartelelor de călătorie atât la casieriile Metrorex, dar și la aparatele specializate.

 În iulie 2011, transporatorul a anunțat că a pus în funcțiune 35 de automate pentru cartele de călătorii în mai multe stații de metrou.

“Pentru efectuarea controlului pentru plata călătoriei cu cardul bancar direct la turnichet de către publicul călător, ofertantul va implementa o soluție concretă, indiferent de locul unde se desfășoară controlul (vestibul, peron, tren de metrou, etc.). Acest lucru presupune consultarea unei baze de date cu tranzacțiile bancare efectuate pentru plata călătoriei completă în timp real și folosirea unor dispozitive mobile de interogare a bazei de date puse la dispoziție de ofertant”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Serviciile de instalare și configurare a echipamentelor POS vor fi asigurate pentru locațiile stabilite prin contractele subsecvente.

“Cantitatea de servicii este corespunzătoare pentru minim 37 POS-uri și maxim 70 POS-uri din casierii, pentru minim 37 POS-uri și maxim 260 POS-uri pentru AVC-uri (automate pentru vânzarea cartelelor – n.r.) și pentru minim 190 și maxim 950 pentru plata direct la turnichet”, se mai spune în caietul de sarcini.

În februarie 2015, Metrorex a inițiat o licitație pentru cumpărarea de servicii bancare aferente activității comerciale, respectiv plata prin POS la casierii, automate de vânzare cartele și direct la turnichet, cu un card bancar contactless.

Singura ofertă a fost depusă atunci de către BCR, pe care Metrorex a respins-o în a doua parte a lunii aprilie a anului trecut. “Au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme”, comunica Metrorex.

Metrorex înregistrează zilnic o medie cuprinsă între 600.000 și 700.000 de călători.

Cu peste 4.000 de angajați, Metrorex operează o rețea de 69,25 kilometri cale dublă distribuiți pe patru linii magistrale și 51 de stații.

A cincea magistrală se află în construcție și va lega Drumul Taberei (Râul Doamnei) de Eroilor pe o lungime de 6,5 kilometri și 10 stații.

În 2014, încasările Metrorex au atins 569 milioane de lei, în creștere cu 8,2% față de anul precedent.

Societatea a închis anul pe zero, de la pierderi de 64,5 milioane de lei în 2013.

LEAVE A REPLY