TEORIE soc: alegeri prezidentiale la sfarsitul anului

3
1243

iohannis__carmen_cotroceni_40946300

Desi oficial vorbind, inca nu s-a intrat in linie dreapta cu alegerile locale din iunie, iata ca in medii de obicei extrem de bine informate deja se vehiculeaza o ipoteza care, la prima vedere cel putin, poate parea de-a dreptul socanta. Este vorba despre posibilitatea oganizarii alegerilor prezidentiale odata cu cele parlamentare. Si asta nu peste nu stiu cati ani, ci chiar in iarna care urmeaza!

Desigur ca, din moment ce, la sfarsitul anului 2016, actualul presedinte de-abia va ajunge la jumatatea mandatului sau, o astfel de „resetare” a Palatului Cotroceni poate parea prea fantezista chiar si pentru adeptii teoriei conspiratiei. Totusi, sa nu uitam ca, la cate experimente s-au facut pe societatea romaneasca in ultima vreme, aproape ca nimic nu ar mai putea surprinde, relatează cei de la National.

Iar initiatii sistemului care nu refuza din start o astfel de posibilitate, ca si liderii politici care deja cauta un inlocuitor pentru Klaus Iohannis iau in calcul si faptul ca „resetarea” din temelii a clasei politice romanesti este o realitate de care nu ai cum sa nu tii seama. Iar cel mai bun „moment zero” de dupa terminarea „curateniei generale” la care a fost supusa clasa politica romaneasca ar fi organizarea concomitenta de alegeri parlamentare si prezidentiale, pentru a se porni astfel la drum cu o garnitura de conducere a tarii absolut noua.

Desigur, pentru ca acest plan sa fie pus in practica ar insemna ca, intr-adevar, actualul sef al statului sa aiba „codita” despre care se vorbeste tot mai intens. Dupa cum tot atat de adevarat este si faptul ca lansarea unei astfel de ipoteze care de cateva zile face valuri in „high life”-ul dambovitean poate fi doar un mijloc de presiune asupra lui Iohannis. Cel care, desi lunile trec una dupa alta, refuza cu o incapatanare demna de o cauza mai buna sa se implice in vreun fel in deciziile vitale care trebuie luate pentru a se stabili directia in care va fi indreptata tara in urmatoarea perioada.

Retragere spectaculoasa

Liderii politici stiu deja bine ca partidele pe care le conduc trebuie sa intre in alegerile parlamentare cu garnituri complet noi. Culmea este insa ca, de ceva vreme, unii dintre acestia isi fac deja calcule pentru candidatul pe care ar trebui sa-l sustina dupa retragerea lui Klaus Iohannis. Deci nu dupa incheierea mandatului prezidential, ci dupa retragerea presedintelui! Iar pentru ca socul sa fie si mai mare, concomitent, aceasta ipoteza a inceput sa fie vehiculata si in sistem, vorbindu-se chiar ca multi nici nu se mai grabesc sa se zbata pentru a accede in fruntea listelor care se fac pentru inlocuitorii celor cativa sefi de servicii care ar fi trebuit demisi imediat dupa Pasti. Pentru ca, se spune, cei care ar fi numiti, daca Iohannis chiar ii da mana libera lui Dudu Ionescu in acest sens, oricum nu vor ramane prea mult pe pozitii. Asa ca „vulpoii” sistemului prefera sa nu se grabeasca si sa astepte pana in iarna, luand de asemenea in calcul varianta unei posibile retrageri a sefului statului. Asa ca incearca sa se orienteze inca de pe acum, calculand sansele de reusita ale unui asemenea scenariu.

Pe persoana fizica

Insa toata lumea stie ca principala caracteristica a politicianului Klaus Iohannis este incapatanarea. Asa ca este greu de prevazut ce anume l-ar putea determina pe seful statului sa faca un asemenea pas inapoi, tocmai acum, la jumatatea mandatului prezidential. Si, desi nu a „transpirat” inca nimic in acest sens, nici macar la nivel de zvon, se pare ca, daca un astfel de soc ar exista, nu s-ar datora vreunei „erori umane” facute in vremea mandatului personal. Ci ar fi vorba de o „buba” mai veche, de pe vremea cand activa doar pe „persoana fizica”. Iar in aceasta varianta, „retragerea” lui Iohannis  va fi anuntata cu surle si trambite de „executarea” ultimilor „iohannisti” loiali, mai ales ca acestia nici macar nu sunt prea multi. Asa ca, daca in toamna vor fi semnale concrete in acest sens, se poate vorbi ca este „preambulul” la marea lovitura din iarna.

Se strange surubul

Poate insa ca sfatuitorii lui Iohannis, desi acestia nu sunt prea multi, cel putin in domeniul informatiilor, ar putea interpreta si in sens invers „explozia” acestei ipoteze. Ceea ce ar insemna sa decripteze totul prin eventuale mesaje subliminale transmise unui sef al statului care tocmai se pregateste sa-si intareasca pozitia de forta in fruntea statului. Si astfel, cei nemultumiti de miscarile pe care s-ar pregati sa le faca Iohannis, ar strange deja surubul la acesta. Oricum, indiferent de care dintre aceste variante sta in picioare, cert este doar ca se intampla ceva bizar in dedesubturile vietii politice. Si chiar daca a iesit presedinte in urma voturilor de la alegerile de la sfarsitul anului 2014, Iohannis de-abia acum ar urma sa intre in „marea batalie” pentru Cotroceni. Ce-i drept, nu in fata electoratului…

3 COMMENTS

  1. Doresc Presedinte al Romaniei, pe Capitanul pilot-maritim Emiliano Bezman fondator PPP-DDD Galati 2016 – un astfel de presedinte Patriot, are nevoie Romania…

  2. – Dar Bezmeticul tau e chinez-macaronar , dupa nume ! Nu-l stie nimeni! Ce-l face mai bun ca mascariciul-robot-calator , Hans Cocalaris ?

  3. Președintele nu se pune așa de către oricine,poporul il alege ,poporul il da jos,bagati-va mințile in cap cu știrile voastre de cacat.

LEAVE A REPLY