O fostă prostituată ar putea moșteni uriașă avere a lui Prince: peste 800 milioane de dolari

0
268

sora-prince1-465x390

Acum în vârstă de 55 de ani, Tyka Nelson povestește că era dependentă de droguri când a început să-și vândă trupul pentru a-și putea întreține cei doi copii pe care îi creștea singură. S-a internat apoi la dezintoxicare iar relațiile cu fratele său mai mare Prince Rogers Nelson, cunoscut mai ales pe numele său de scenă Prince, s-au îmbunătățit considerabil. Astăzi, Tyka ar putea intra în posesia uriașei averei a regretatului artist decedat dacă nu va ieși la iveală un testament care să indice altceva.

Presa tabloidă din occident speculează zilele acestea numeroase aspecte ale vieții regretatului solist Prince, care s-a stins brusc din viața la numai 57 de ani. Potrivit dailymail.co.uk, dacă nu a fost a redactat niciun testament, atunci, potrivit legilor statului american Minnesota, uriașa avere a starului, estimată la peste 800 milioane de dolari, îi va reveni unicei sale surori, Tyka Nelson, în calitate de cea mai apropiată rudă de sânge.

În ultimii ani, relațiilor celor doi deveniseră foarte strânse, mai ales după ce Tyka a reușit să-și rezolve dependența de cocaină. Ea mărturisea la un moment dat că drogurile au împins-o și spre prostituție pentru că nu avea cu ce să-și crească cei doi fii, Sir Montece Laeil Nelson și President LenNard Laeil Nelson.

Tot tabloidele estimează că averea netă a lui Prince ar fi în prezent de 300 de milioane de dolari, la care se vor adăuga sumele uriașe rezultate din vânzările de produse audio care au explodat efectiv de la moartea artistului, plus suma confidențială pe care artistul a primit-o în momentul în care a semnat un contract de exclusivitate cu casa de producție Tidal. În plus, catalogul muzical al lui Prince ar valora, potrivit fostului manager al artistului, cel puțin 500 de milioane de dolari

LEAVE A REPLY