Veşti bune pentru pensionari: Pensiile s-ar putea mări

0
2861

pensii_00061900

Creşterea valorii punctului de pensie la minimum 45% din salariul mediu brut, folosit pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, majorarea la 500 de lei a pensiei de agricultor, dar şi includerea sporurilor speciale în baza de calcul a pensiei sunt promisiunile făcute de câţiva parlamentari pensionarilor, concretizate în trei propuneri legislative privind modificarea Legii nr. 263/2010.

În România sunt 5,29 milioane de pensionari.

1. De la 1 ianuarie, valoarea punctului de pensie va fi cel puţin 40% din salariul mediu brut, folosit pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat – proiect de lege

Începând cu 1 ianuarie 2017, valoarea punctului de pensie va fi de cel puţin 40% din câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar de la 1 iulie 2017, valoarea punctului de pensie va fi de 45% din câştigul salarial mediu brut, folosit în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit unui proiect de lege iniţiat de senatorul ALDE Cristiana Anghel.

În 2016, valoarea punctului de pensie este de 871.7 lei, iar salariul mediu brut pentru fundamentarea bugetului asigurărilor de stat este de 2.681 lei.
Astfel că, raportat la valoarea din acest an a salariului mediu brut pentru fundamentarea bugetului asigurărilor de stat, singura pe care ne putem baza estimările, valoarea punctului de pensie va fi de cel puţin 1.073 lei de la 1 ianuarie 2017 (faţă de 871.7 lei în prezent), dacă proiectul de lege va fi adoptat de Camera Deputaţilor.

2. Pensia de agricultor ar putea creşte la 500 de lei, de la 400 de lei în prezent – proiect de lege

Un proiect de act normativ iniţiat de deputatul UNPR Adam Luminiţa Pachel prevede creşterea pensiei de agricultor la 500 lei pe lună.

Circa 468.000 de români au pensie de agricultor, dintre care peste 424.000 sunt femei, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. În prezent, valoarea medie a indemnizaţiei primită de aceşti pensionari este de 361 de lei pe lună. Această valoare se rotunjeşte prin lege la 400 de lei pe lună, adică la nivelul de pensie minim garantat prin lege.
Valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari (cunoscută drept pensie minim garantată) a rămas în acest an la nivelul din 2015, de 400 de lei pe lună.

3. Sporurile speciale, incluse în baza de calcul a pensiei – proiect de lege

Un proiect de lege iniţiat de şase deputaţi PSD prevede ca următoarele sporuri să fie incluse în stabilirea punctajelor lunare de pensie: sporul pentru lucru în subteran, sporul pentru lucru pe platforme marine de foraj şi extracţie, indemnizaţia de zbor, sporul pentru condiţii grele de muncă, sporul pentru lucru sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare.
În prezent, aceste sporuri nu sunt incluse în baza de calcul a pensiei.

LEAVE A REPLY