ESTE OFICIAL! Ce BUGETARI au LIBER şi a treia zi de PAŞTE 2016. Vestea BUNĂ care va bucura sute de mii de români

0
2574

zile libere

În acest an, prima zi de Paşte şi Ziua Muncii se suprapun, astfel că salariaţii cu program normal vor primi liber de la angajatori doar în a doua zi de Paşte, aşa cum reiese din legislaţia muncii. În schimb, elevii vor intra în vacanţa de Paşte 2016 pe data de 23 aprilie şi se vor intoarce la şcoală miercuri, pe 4 mai 2016, astfel că profesorii au mai multe libere.

Deoarece în 2016 prima zi de Paşte şi Ziua Muncii se suprapun, salariaţii cu program obişnuit (de luni până vineri) se vor putea bucura de timp liber doar în a doua zi de Paşte, adică pe 2 mai, informează BM. Astfel, excluzând 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte şi Ziua Muncii, rezultă că până la finele lui 2016 mai sunt şapte libere legale.

Totuşi, doar cinci dintre ele pică în timpul săptămânii, după cum urmează:

Prima şi a doua zi de Rusalii – 19 şi 20 iunie (duminică şi luni);

Adormirea Maicii Domnului – 15 august (luni);

Sfântul Andrei – 30 noiembrie (miercuri);

Ziua Naţională a României – 1 decembrie (joi);

Prima şi a doua zi de Crăciun – 25 şi 26 decembrie (duminică şi luni).

Vacanța de primăvară va începe la 23 aprilie 2016 și va dura până marți, 3 mai 2016. Cursurile vor fi reluate miercuri, 4 mai 2016, și se vor încheia vineri, 24 iunie 2016. Tezele din semestrul al II-lea vor fi susţinute până la data de 20 mai 2016.

Din 18 iunie până în 4 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă din 5 septembrie.

 

LEAVE A REPLY