PNL propune ca parlamentarii condamnați să nu își mai poată exercita mandatul

0
124

2014_12_18_dsc_0169_rsz

Partidul Național Liberal va  depune o  inițiativă legislativă privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților și Senatului astfel încât un parlamentar condamnat să nu își mai poată exercita mandatul.

“Concluzia Biroului Politic Național a fost aceea de a promova încă de astăzi, pentru că am reușit să strângem semnăturile, inițiativele legislative care aduc această poziționare identică între aleșii locali care sunt condamnați și parlamentarii care sunt condamnați, indiferent de modalitatea în care își exercită privațiunea de libertate, adică în închisoare efectivă sau cu suspendare”, a declarat  Alina Gorghiu, copreședinte PNL,  într-o conferință de presă.

Aceasta a precizat că proiectele privind Statutul deputaților și senatorilor și hotărârile de modificare a regulamentelor Camerei Deputaților și Senatului vor fi depuse luni sau cel mai târziu marți.

LEAVE A REPLY