Președintele PSD, Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

0
115

drag_48530600

Președintele Partidului Social-Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, dosar unde este cercetat alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana.

Potrivit procurorilor, “în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.

În același dosar mai este cercetată și Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

Dosarul urmează să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

LEAVE A REPLY