7 semne ca trebuie să mergi la ginecolog

0
147

 

What-Your-Vagina-is-Trying-to-Tell-You

Vaginul are propriul său sistem de “igienizare” însă cu toate acestea ramâne foarte sensibil și are nevoie de o îngrijire specială. Chiar dacă vizita la medicul ginecolog nu este o plăcere trebuie să înțelegem că acești medici sunt profesioniști și mersul la doctor nu trebuie evitat pentru că prevenția este cel mai bun tratament. Iată mai jos 7 semne că vizita la ginecolog nu trebuie să mai fie amânată:

  1. Ai dureri în timpul actului sexual

Durerile apărute din senin în timpul actului sexual pot fi semne că ai anumite probleme în zona intimă. Pot fi infecții, iritații sau lucruri mult mai grave.

  1. Ai menstruații anormale

Normal este un termen extrem de subiectiv. Fii atentă la semnele pe care ți le trimite corpul tău. Dacă ai menstruație abundentă sau dacă durează mai mult ca de obicei mergi la doctor.

  1. Ai sângerări intermenstruale

Spotting-ul sau sângerările intermenstruale pot fi semne de răni pe colul uterin, cancer sau pierderea unei sarcini.

  1. Nu ai avut menstruație luna aceasta

Chiar dacă folosești metode contraceptive, niciuna dintre ele nu este eficientă 100% așa că există riscul unei sarcini. Dacă nu ai o viață sexuală activă, lipsa menstruației poate indica probleme hormonale care necesită atenția unui doctor.

  1. Ai mirosuri neplăcute în zona intimă

Zona intimă are un miros specific, dar orice schimbare a mirosului trebuie să te ducă direct la doctor. Te poți confrunta cu o infecție.

  1. Ai scurgeri anormale

Scurgerile normale nu trebuie să aibă miros și nici culoare. Orice schimbare de consistență, culoare sau miros poate fi semn de infecție cu ciuperci sau bacterii.

  1. Ai dureri când urinezi

O urinare dificilă și dureroasă poate indica de infecție urinară sau o boală cu transmitere sexuală.

LEAVE A REPLY