Pokemon Go | Turiștii l-ar putea «vâna» pe Pokemon Dracula prin Castelul Bran

0
226

pokemon-dracula

Isteria găsirii Pokemonilor ar putea fi implementată și într-o strategie de atragere a turiștilor, în România. Proprietarul unei companii de publicitate din Arad i-a contactat pe creatorii celebrului joc Pokemon Go pentru a le propune să ascundă monstruleți autentici, românești, în toate locurile frumoase și pitorești din România, de la Castelul Bran până la Delta Dunării. Astfel ar putea ”naște” și Pokemonul Dracula, potrivit libertatea.ro

Ideea s-a născut după ce Călin Coman, care deține o agenție de publicitate în Arad, a găsit un liliac pe stradă, în față sediului companiei. A asociat pe loc imaginea cu cel mai la modă joc din lume, așa că le-a propus imediat designerilor din companie să adapteze acest joc la specificul locului. Așa a prins viață și ideea cu Pokemonul Dracula.

”Am salvat un liliac din față firmei și am mixat cu acest fenomen global, Pokemon Go, și m-am gândit cum ar fi dacă România s-ar implica în crearea unui personaj autentic românesc, care să fie amplasat doar în România și doar în anumite locuri”, a explicat Călin Coman.

Ideea a fost prezentată succint și pe Facebook, apoi planul i-a fost trimis și prim-ministrului Dacian Cioloș. Călin Coman crede că Pokemonii autentici românești ar putea fi ascunși în locurile pitorești din tară, pentru promovarea zonelor cu potențial turistic.

Le-a scris creatorilor Pokemon Go
”Ar putea fi chiar în Castelul Bran, să vizitezi castelul, că să prinzi personajele… Cred că am ajuta la dezvltarea turismului, adică, pentru a prinde personajul, ar trebui să vizitezi Castelul Bran, ca să găsești un personaj acvatic, să vizitezi Marea Neagră”, a mai explicat directorul.

Arădeanul le-a scris și creatorilor acestui joc viral, pe care i-a chestionat cu privire la posibilitatea includerii acestei idei într-o strategie de dezvoltare turistică pe zone, însă nu a primit încă un răspuns. ”Le-am scris și i-am întrebat cum li s-ar părea dacă un grup de companii din România sau dacă guvernul ar crea un peisaj autentic românesc să îl amplaseze doar în România, ce ar însemna ca și costuri. Ideea e că un astfel de personaj ar putea fi un PR imens pe România, am scris pe Facebook și l-am tag-uit și pe dl. Cioloș. Cine știe, poate, de la o chestie mică, ar putea să ajungă ceva mare”, a mai spus Călin Coman.

În cazul în care va primi un răspuns favorabil din partea guvernului, arădeanul susține că ar putea să se implice direct în strategia de dezvoltare a acestei idei la nivelul întregii țări, în funcție de specificul turistic al zonelor vizitate de Pokemonii virtuali.

LEAVE A REPLY