ACCIDENT GRAV în Harghita! Un copil de 13 ani a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD

0
102

imagine-elicopter-smurd-044

Un incident grav a avut loc sâmbătă, în localitatea Ocna de Sus, din județul Harghita. Un adolescent de 13 ani a fost transportat la Spitalul Județean Mureș cu elicopterul SMURD, după ce mopedul pe care îl conducea s-a lovit de o motocicletă care circula regulamentar.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că băiatul conducea un moped și a ieșit de pe un drum de câmp, pe DN 13 A, între localitățile Corund și Praid. El nu s-a asigurat și a fost lovit de o motocicletă, condusă de un bărbat de 41 ani. Pe motocicletă se afla și fiica bărbatului, în vârstă de 18 ani, potrivit AGERPRES.

În urma impactului, adolescentul a suferit un politraumatism și un traumatism cranian închis. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, un medic care se afla în trafic i-a acordat primul ajutor, băiatul fiind găsit inconștient. Ulterior a fost chemat elicopterul SMURD, care l-a transportat la Spitalul Județean din Târgu Mureș.

Gheorghe Filip a mai adăugat că și motociclistul și fiica sa au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul municipal din Odorheiu Secuiesc.

LEAVE A REPLY