Teroriştii ISIS în drum spre România: Anunţul care ne dă fiori

0
1685

teroristi

Situația din Turcia este un prilej pentru teroriștii Statului Islamic să câștige teren în Europa și să se apropie de granițele țării noastre, este de părere profesorul Christian Tămaş cercetător în domeniul ştiinţelor umaniste la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Christian Tămaş a explicat, într-un interviu pentru Mediafax, efectele pe care situația instabilă din Turcia, țară lovită de atentate și de o tentativă de puci, o are asupra României și a Europei. Din punctul său de vedere, agravarea tensiunilor din Turcia poate avea ca efect creșterea valului de imigranți și deplasarea fizică a Statului Islamic spre granițele noastre.

„Relaţiile României cu Turcia vor depinde de evoluţia relaţiilor viitoare ale Uniunii Europene şi ale NATO cu această ţară. Noi, ca membri ai Uniunii şi ai organizaţiei transatlantice, ne vom conforma.(…) Ceea ce ne-ar putea afecta în mod foarte serios ar fi eventuala izbucnire a unor conflicte sângeroase de anvergură în Turcia, fapt care ar putea genera valuri de migraţie şi deplasarea fizică a Statului Islamic spre graniţele noastre”, a explicat Tămaş, pentru Mediafax.

sursa: libertatea.ro

LEAVE A REPLY