STARE DE ALERTĂ într-o comună din România! Iată motivul pentru care primarul a decis acest lucru

0
89

rampa-de-gunoi

Situație mai puțin întâlnită într-o comună din județul Cluj după ce Primăria a solicitat Prefecturii Cluj să declare stare de alertă. Motivul se datorează cantității imense de deșeuri menajere și imposibilitatea depozitării lor în vreun loc.

Primarul Horea Șuilea a transmis un comunicat prin care își exprimă ajutorul din partea autorităților județene. “Am solicitat Prefecturii Cluj acordul pentru declararea stării de alertă pe raza comunei Floreşti, ca urmare a situaţiei serviciilor de salubritate, situaţie concretizată prin imposibilitatea depozitării deşeurilor menajere de la populaţie într-o rampă autorizată. Operatorul de salubritate din Floreşti, Quatro Eco Salub, a fost notificat de către SC Salprest Rampă de suspendarea contractului care permitea operatorului depozitarea deşeurilor în rampa acestei societăţi. Aceasta a motivat suspendarea contractului prin faptul că rampa pe care o operează s-a umplut şi nu mai poate primi noi transporturi. Transportul deşeurilor menajere la rampe din alte judeţe cu autospecialele de colectare este imposibil având în vedere că aceste transporturi ar dura aproximativ 10 ore per autospecială”, conform mediafax.

 

LEAVE A REPLY