ACCIDENT GRAV! Nouă români răniți în timp ce se întorceau de la muncă din Germania

0
97

accident

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara, doctorul Călin Dumitrescu, mai multe echipaje de salvare au intervenit, sâmbătă, pentru acordarea de prim-ajutor la un accident rutier petrecut pe DN 7, în localitatea hunedoreană Mintia.

“Avem nouă victime aflate într-un microbuz, una dintre acestea urmând să fie transportată cu un elicopter la un spital din Timişoara cu leziuni la coloana vertebrală. Celelalte persoane au multiple traumatisme şi probabil vor rămâne sub supraveghere medicală la Spitalul Judeţean din Deva”, a precizat doctorul Călin Dumitrescu.

Cel mai grav rănit este un tânăr de 25 de ani din Buftea, acesta fiind de altfel cel care va primi îngrijiri medicale la un spital timişorean, dar şi o femeie de 41 de ani care are mai multe fracturi costale, dar şi traumatism cranian.

În acelaşi microbuz se afla şi soţul femeii care are răni mai puţin grave, dar şi alţi trei fraţi cu vârste de până la 32 de ani.

Poliţiştii hunedoreni spun că accidentul s-a produs pe fondul oboselii, când într-o curbă, probabil şoferul a adormit la volan şi a intrat într-o combină agricolă ce circula în acelaşi sens.

Circulaţia în zona a fost restricţionată timp de o oră.

Pasagerii din microbuz se întorceau de la muncă din Germania.

LEAVE A REPLY