Se anunță NOI REGULI pentru nunți și botezuri!

0
113

nunta

Începând cu 1 august, intră în vigoare legea care permite patronilor de localuri să primească mai mult de 10.000 de lei pe zi, cash, pentru organizarea de nunţi şi botezuri.

Prevederea  este prevăzută în OUG nr. 32/2016, care modifică actualul Cod Fiscal. Punctul din Ordonanţă referitor la creşterea plafonului de încasări pentru patronii de localuri intră în vigoare de la 1 august 2016. Aşadar, fiecare patron de restaurant îşi poate stabili un nou plafon de încasări zilnice, dar doar după ce obţine acordul Fiscului.

Iată prevederea din lege care se aplică de la 1 august:

Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 9 aprilie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41 , cu următorul cuprins: Articolul 41

(1) Organizatorii de nunţi şi botezuri, pentru operaţiunile de încasări în numerar pe zi, de la persoane fizice, pentru serviciile legate de aceste evenimente, pot solicita organului fiscal central competent în administrarea obligaţiilor lor fiscale, în cazul în care aceştia prezintă organului fiscal informaţii din care rezultă că încasările de la persoane fizice generate de organizarea de astfel de evenimente depăşesc plafonul prevăzut la art. 4, aprobarea unui alt plafon de încasări decât cel stabilit la art. 4.

(2) La stabilirea plafonului, organul fiscal va avea în vedere încasările pe care organizatorii de nunţi şi botezuri le-au avut anterior din astfel de evenimente.

(3) Organul fiscal dispune cu privire la cererea depusă, potrivit alin. (1), printr-o decizie în termen de cel mult 15 zile de la data depunerii cererii. Decizia are valabilitate un an de la data comunicării.

(4) Decizia poate fi reînnoită sau modificată la cererea solicitantului. Dispoziţiile alin. (1)-(3) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5) Procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

LEAVE A REPLY