INTERVIU Succesul femeii din spatele măștii! Se declară ” o femeie normală, cu preocupări normale”.

0
1217

Trefla

Se declară ” o femeie normală, cu preocupări normale. Nu găsesc nimic special sau minunat sau extraordinar la mine, aşa cum mi se spune adesea în mesaje. ” Ea este Dama de treflă, cea care de aproximativ doi ani trăiește pentru scris. Am căutat să deslușesc tainele femeii din spatele măștii și să văd ce a determinat-o să-și pună sufletul pe foaia virtuală. Vă propun să faceți cunoștință cu Dama de treflă, omul din spatele cuvintelor.

 

  1. Îmi puteți spune ce poveste ascunde Dama de treflă? De unde vine această denumire?

Scrisul are, într-adevăr, o chemare a sa, numai că eu nu ştiu când am început să o aud. Probabil a fost mereu prezentă în sufletul meu, am trăit mereu cu ea. Ştiu că am scris dintotdeauna, încă de pe vremea când abia învăţasem să ţin stiloul în mână aveam caiete în care ,,scriam cărţi” sau mai bine spus începeam cărţi pentru că mă plictiseam de ele, începeau să nu-mi mai placă şi le abandonam. Am început să iau în serios totul atunci când când am descoperit poezia, cred că aveam în jur de 12-13 ani şi multă vreme m-am canalizat numai asupra poeziilor. Mai târziu, în liceu, am descoperit că pot să scriu şi altceva, că ceea ce scriam eu sensibiliza colegele până la lacrimi, mă refer la proză, poeziile erau ceva doar al meu, nu le arătam altora. Pentru mine, ,,a scrie” era acelaşi lucru cu ,,a evada”, din realitate, din cotidian, de oriunde. Era refugiul meu, încă este, mereu va fi. Nu pot descrie în cuvinte sentimentul pe care mi-l oferă faptul că scriu, că oamenii apreciază ce scriu eu şi că-mi mulţumesc zilnic pentru asta, mă ajută să continui, mă motivează să fiu tot mai bună. În mare parte ţineam totul pentru mine, dar acum 2 ani, pe 2 septembrie 2014, m-am hotărât să aflu cum reacţionează ceilalţi la gândurile mele, la sentimentele mele. Atunci a luat fiinţă ,,Dama de treflă” pagina de facebook. După o lună am vrut să renunţ, nu mă bucurasem de acel succes răsunător la care fiecare speră, eram o anonimă în toată puterea cuvântului. Dar până la urmă am continuat şi lucrurile au început să prindă contur. Pe 22 ianuarie 2015 a apărut şi blogul, acela a fost momentul în care am început cu adevărat să scriu aşa cum nu scrisesem niciodată. De atunci, scrisul a devenit un stil de viaţă şi îmi place, mă completează, e acel ceva care a lipsit mereu din viaţa mea. Am rămas tot o anonimă, doar că acum mă ştiu mai mulţi oameni.

 

  1. Majoritatea oamenilor vorbesc despre blog. Ce îmi puteți spune despre persoana din spatele articolelor?

 Dama de treflă nu are o poveste înainte de pagină sau de blog, povestea ei a început atunci, pe 2 septembrie. Am vrut încă de la început să păstrez anonimatul, aşa că aveam nevoie de un pseudonim. Din întâmplare, sau nu, aveam un pachet de cărţi de joc pe birou şi m-am gândit la faptul că singura carte feminină din pachet este ,,dama”. Iniţial mă tot gândeam la ,,Dama de pică”, dar nu eram mulţumită de ,,răsunetul numelui”, apoi ,,Dama de treflă” a fost o idee mult mai inspirată. Cum nu las nimic la voia întâmplării, am căutat semnificaţia cărţii şi m-am identificat cu ea ,,femeie matură, prietenoasă, inteligentă, acordând un deosebit interes în tot ceea ce face, genul de femeie de carieră”. Poate că am ales o carte de joc şi pentru noroc, la acea vreme nu mă consideram un om prea norocos. Cert e că Dama de treflă e o parte din mine, e acea parte din mine pe care nu o cunosc mulţi, deşi acum o ştiu o mulţime de oameni. E acea parte din mine pe care nu le-o arăt cunoscuţilor. În spatele articolelor stau eu, o femeie normală, cu preocupări normale. Nu găsesc nimic special sau minunat sau extraordinar la mine, aşa cum mi se spune adesea în mesaje. Sunt doar un om aşa cum aş vrea să fie toţi oamenii din jurul meu pentru eu cred că schimbarea începe cu noi, cu mine. În general vreau să fiu schimbarea pe care mi-o doresc la cei din jurul meu. Nu ştiu ce aş putea spune despre mine, nu ştiu ce ar vrea ceilalţi să afle. În timpul liber-ocupat-  scriu, citesc, gătesc, îmi place să călătoresc şi în general nu am timp să mă plictisesc. Am o viaţă destul de încărcată, dar nu aş schimba-o cu alta pentru nimic în lume.

 

  1. Poveștile trăite de Dama de treflă ascund povestea femeii din spatele ei?

Da, poveştile Damei de treflă sunt poveştile femeii din spatele măştii, în cea mai mare parte, dar nu numai. Mai trag câte o concluzie din ceea ce trăiesc apropiaţii mei, observ de la distanţă şi scriu sau mi se întâmplă uneori ca cititorii mei să-mi spună poveştile lor. Unele mă emoţionează, mă fac să le trăiesc cumva, iar atunci scriu depre asta. Am chiar câteva articole publicate exact aşa cum mi-au fost trimise, dar nu fac asta foarte des, doar atunci când pot eu să retrăiesc sentimentele omului care le-a scris.

 

  1. În momentul în care ați decis să vă deschideți blogul și să păstrați anonimatul v-ați gândit că dacă v-ați dezvălui identitatea oamenii vă vor critica? Sunt prejudecățile o barieră în legătura directă cu cititorii?

Anonimatul e carapacea mea, îmi oferă siguranţă, dar nu mă protejează de ceea ce mi-ar putea face ceilalţi, oamenii critică oricum dacă asta le face plăcere, ci de ceea ce mi-aş fi putut face eu. Aş fi putut să mă schimb, să încep să gândesc altfel, de asta mi-era teamă atunci. Prejudecăţile celorlalţi sunt, de multe ori, o barieră, însă în cazul meu nu pot spune că au fost. Oamenii care îmi citesc mie articolele sunt oameni care îmi vizitează blogul pentru a se linişti, pentru a se regăsi sau pentru a se înţelege, nu pentru a avea prejudecăţi. Pe cei mai mulţi probabil nici nu îi interesează cine scrie, deşi misterul fascinează câteodată. Mă bucur că am descoperit atât de mulţi oameni frumoşi prin intermediul blogului.

 

 

  1. Spuneți că “Pentru a ne cunoaşte, este necesar să petrecem timp cu propria persoană, iar timpul trece. Uneori, dacă priveşti înapoi, rămâi în urmă.”. Dama de treflă de ieri e aceeași cu Dama de treflă de azi?

Dama de treflă de ieri nu e aceeaşi cu cea de azi pentru că Dama de treflă de ieri se temea de ceea ce ar fi putut crede ceilalţi, se temea să fie ea însăşi, avea nevoie de confirmări. Cea de azi are acele confirmări şi nu se mai teme să fie ea însăşi, are încredere în sine şi scrie cu tot sufletul. Scriu cu tot sufletul… Pentru că numai aşa pot ajunge la sufletele celor care citesc.

 

 

  1. V-ați gândit să scrieți o carte?

M-am gândit să scriu o carte, de ani de zile am asta în plan, iar acum cred că se va concretiza, deja scriu această carte. Nu ştiu când va apărea, sper cât mai curând, sper anul acesta, dar nu promit nimic încă.

 

  1. Credeți că există o rețetă a succesului? Ce sfat ați oferi tinerilor pasionați de scris?

Cea mai bună reţetă a succesului e aceea pe care o scrie fiecare. Avem nevoie să ne împiedicăm de greutăţi, să cădem şi să ne ridicăm singuri, numai aşa putem reuşi, numai aşa ne putem da seama cât de mult ne dorim să realizăm ceva. Tuturor celor pasionaţi de scris le spun să nu renunţe, să creadă nebuneşte în talentul lor, să nu se lase învinşi, să fie capabili să meargă până în pânzele albe pentru a demonstra că pot şi ei la fel cum au putut alţii. Probabil ambiţia e ingredientul principal al reţetei succesului, la mine a dat roade, m-am ambiţionat să reuşesc mereu mai mult şi voi face asta în continuare.

 

 

  1. Care este mesajul Damei de treflă pentru cititorii blogului?

Cititorilor mei aş vrea, în primul rând, să le mulţumesc pentru că există, pentru că îmi oferă din timpul lor şi mă fac să fiu extrem de fericită prin simpla lor prezenţă, prin intermediul mesajelor minunate pe care mi le trimit zilnic. Îi sfătuiesc să nu renunţe niciodată la visurile lor şi la a căuta fericirea pe care ei ştiu că o merită. Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, deja ai parcurs jumătate din drumul către acel ceva, eu asta cred. Uneori viaţa ne pune la încercare, ne face să ne dăm seama dacă ne dorim sau nu să avem parte de acele lucruri pe care le vrem sau de acei oameni pe care ni-i dorim alături. Există fericire destulă pentru toţi, la fel şi succes, dar e mereu vorba despre alegeri, bune sau mai puţin bune. Iar cea mai proastă alegere ar fi să nu ne bucurăm de micile bucurii doar pentru că le aşteptăm pe cele uriaşe. Dragii mei, din când în când sau poate chiar mereu, e bine să ne bucurăm şi de micile plăceri alle vieţii. Eu spun că ar trebui să trăim clipa, e cel mai bun sfat pe care pot să-l ofer.

 

Aceasta este povestea femeii de succes care se bucură de fiecare moment din spectacolul vieții.

LEAVE A REPLY