Cresc alocaţiile copiilor! Pot ajunge până la 30% din salariul părinţilor

0
941

alocatie-100-euro

Alocația de stat pentru copii ar putea ajunge la valoarea de 10%, 20%, sau 30% din salariul minim brut pe ţară, care acum este 1.050 de lei, dar care va crește la 1.250 lei lunar începând cu 1 mai 2016. Este vorba însă doar de un proiect depus recent la Senat, scrie libertatea.ro.

Potrivit inițiativei, alocaţia pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau până la 3 ani, în cazul celor cu handicap) ar putea ajunge la 20% din salariul minim, scrie Mediafax. Asta înseamnă că bebelușii ar putea primi 250 de lei lunar, cu 50 de lei mai mult decât primesc în prezent.

Pentru minorii între 2 şi 18 ani, valoarea propusă este de 10% din salariul minim sau 30% în cazul celor cu handicap. Astfel, copiii ar putea să primească 125 de lei, față de 84 de lei cat este în prezent după ce a fost dublată anul trecut.

În cazul în care va fi adoptată, legea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2017.

Parlamentarii se întrec în a depune la Parlament proiecte de lege electorale cu impact asupra bugetului de stat, opt iniţiative fiind înregistrate chiar în ziua în care ministrul Finanţelor avertiza că implementarea acestui tip de măsuri înseamnă creşterea unor taxe sau reducerea unor investiţii.

”Implementarea oricăror măsuri care costă, care au impact bugetar, trebuie să fie compensate de alte măsuri de reducere a altor cheltuieli sau de creştere a unor venituri”, a declarat ministrul de Finanţe, Anca Dragu, zilele trecute, la Palatul Parlamentului.

Ministrul a mai spus că există deja unele constrângeri bugetare generate de aplicarea noului Cod fiscal, măsurile de relaxare fiscală pentru anul următor, lucru care ”îngustează spaţiul bugetar”.

Guvernul este îngrijorat cu privire la iniţiativele parlamentarilor care presupun modificări bugetare, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. ”Să nu uităm orizontul fiscal bugetar extrem de strâns în care ne desfăşurăm activitatea. Suntem pe un deficit asumat la limita a 3%, iar impactul financiar bugetar sperăm să nu fie perturbat şi de alte iniţiative care vin din Parlament”, a subliniat Suciu.

LEAVE A REPLY