Românii primesc 200 de lei în plus la salariu. De când intră în vigoare

0
165

bani cass

Președintelui Confederației ‘Cartel ALFA’, Bogdan Hossu, este de părere că salariul minim brut garantat în plata ar trebui să crească, de la 1 ianuarie 2017, la nivelul de 1.450 de lei.

Eu sunt de acord ca salariul minim trebuie să ajungă undeva la 2.100 de lei brut, dar a face acest lucru într-un singur pas este nerealist. Avem nevoie de o perioadă, de patru ani probabil, pentru a ajunge la un asemenea tip de salariu. Asta înseamnă o creștere anuală cu aproximativ 200 de lei. La 1 ianuarie 2017 ar trebui să avem 1.450 de lei salariu brut minim garantat în plată”, a explicat Hossu.

Potrivit deciziei asumate, în data de 11 august, de către membrii grupului de lucru constituit, la nivelul MMFPSPV, în vederea stabilirii unui mecanism de ajustare a salariului minim, urmează să fie realizat, de către o comisie compusă din maximum zece experți, un studiu independent (atât perspectiva angajaților, angajatorilor, cât și cea a cadrului macroeconomic) cu privire la salariul minim. În discuția grupului de lucru a fost avansată și propunerea selectării unei companii care să realizeze această analiză.

LEAVE A REPLY