Ai copii la scoala? Vei primi intre 100 si 250 de lei pentru rechizite!

0
2413

manuale-si-rechizite-scolare-4

Familiile care beneficiaza de ajutor social de la stat si care au copii care merg la gradinita sau la scoala vor primi, la inceputul anului scolar, o suma cuprinsa intre 100 si 250 de lei, in functie de ciclul scolar in care sunt inscrisi copiii, potrivit proiectului legii de asistenta sociala, elaborat de Ministerul Muncii. In cazul in care copilul absenteaza nejustificat de mai mult de 10 ori pe semestru, statul diminueaza ajutorul social al parintelui, scrie stirileprotv.ro

Potrivit proiectului, pentru copiii aflati la gradinita, statul ofera 100 de lei de copil, pentru cei din ciclul primar, 200 de lei de copil, iar pentru cei din invatamantul gimnazial si liceal, 250 de lei de copil.
In cazul in care copilul acumuleaza mai multe absente nemotivate, ajutorul social al parintilor va fi diminuat.

Astfel, daca pe parcursul unui semestru copilul are maximum 10 absente, ajutorul social este taiat cu 5%, iar la 20 de absente, ajutorul scade cu 10%.

Diminuarea se aplica incepand din luna urmatoare celei in care elevul a facut numarul de absente prevazut de lege si se mentine pe o perioada de trei luni. Dupa cele trei luni, se revine la cuantumul initial al ajutorului.

Statul acorda si in prezent un ajutor pentru rechizite, cu valori cuprinse intre 250 si 300 de lei, elevilor care provin din familii ale caror venituri lunare nu depasesc jumatatea salariului minim pe economie pe cap de familie.

Pentru primirea acestui ajutor, elevii trebuie sa nu repete anul scolar nemotivat, sa nu fi avut mai mult de doua corigente in anul scolar anterior sau sa nu aiba scazuta la purtare sub 8.

Vezi AICI proiectul legii asistentei sociale din Romania!

LEAVE A REPLY