Legea care bucură toți pensionarii: Parlamentul îi scutește de impozite

0
111

pensie4

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de marţi, propunerea de lege care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul abrogării dispoziţiilor prin care veniturile din pensii sunt supuse impozitului pe venit.

Viceliderul grupului senatorilor liberali, Mariana Câmpeanu, a solicitat plenului retrimiterea propunerii legislative la Comisia de buget pentru întocmirea unui nou raport suplimentar, însă propunerea acesteia a fost respinsă cu 19 voturi ‘pentru’, 36 de voturi ‘împotrivă’ şi două abţineri.

“Propunerea legislativă care prevede 45% din valoarea punctului de pensie înseamnă o creştere a deficitului cu 21 de miliarde de lei şi vă reamintesc că a 13-a pensie va însemna în fiecare an cinci miliarde de lei. La ora actuală, valoarea punctului de pensie din contribuţii este de 576 lei, se plăteşte 871 lei. Deci, toată această diferenţă este acoperită de la buget. Gradul de acoperire al acoperire a cheltuielilor cu pensiile este 60%. Deci, 40% vine de la buget. (…) Bătrânii au deja acest impozit scutit, sunt 3.800.000 de pensionari care au sub 1.000 lei. Pentru cine facem această scutire? Poate dacă o propunea PNL, o înţelegeam”, a spus Mariana Câmpeanu.

De asemenea, senatorul PNL Dumitru Oprea i-a întrebat pe iniţiatorii social-democraţi ai actului normativ “de ce nu au făcut această binefacere legislativă” cât au fost la guvernare.

La rândul său, senatorul liberal-conservator Cristiana Anghel, unul dintre iniţiatorii actului normativ, a susţinut că măsurile pe care le-a propus nu au fost făcute “din populism”, ci fiindcă asistă la “un genocid împotriva bătrânilor noştri”.

“Dvs. nu aveţi bunici, părinţi, vecini, nu aveţi niciun Dumnezeu pe lumea aceasta? Nu am văzut pe nimeni să spună că trebuie să recuperăm miliardele de euro care au fost furate de către pedelişti pentru campania electorală sau să spună că este împotriva milioanelor de euro cheltuite de dl Iohannis pentru a-şi repara casa. Nu am văzut pe nimeni să spună că este împotriva milioanelor de euro cheltuite în vizite aiurea ale familiei prezidenţiale, în frunte cu a sa primă consoartă. Nu am văzut pe nimeni să spună că nu are ce să caute Ministerul de Finanţe cu mâna în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate”, a mai spus aceasta.

Propunerea legislativă vizează abrogarea articolului 61, lit. e); a articolului 64, alineat 1, lit.e) potrivit căruia cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozitabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din pensii, a articolului 100, care face vorbire despre stabilirea venitului impozitabil lunar din pensii, precum şi a articolului 101, care reglementează reţinerea impozitului din venitul din pensii.

De asemenea, este eliminat şi articolul 77, potrivit căruia deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care un venit lunar brut de până la 1.500 lei.

Totodată, printr-un amendament al Comisiei de buget din Senat a fost eliminată şi prevederea potrivit căreia Codul fiscal ar fi urmat să fie modificat şi completat numai prin lege. “Se interzice modificarea şi completarea prezentului cod prin ordonanţe”, stipula propunerea iniţiatorilor de modificare a articolului 4, alin.4.

Propunerea legislativă a primit din partea Comisiei pentru buget a Senatului un raport suplimentar de admitere cu amendamente admise, care a fost aprobat de plen cu 63 de voturi ‘pentru’, 20 de voturi ‘împotrivă’ şi zece abţineri.

Actul normativ are un caracter ordinar şi a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 66 de voturi ‘pentru’, 18 de voturi ‘împotrivă’ şi cinci abţineri.

LEAVE A REPLY