SE AMÂNĂ ÎNCEPUTUL ȘCOLII? Vestea primită de elevi şi părinţi de la Minister

1
2311

elevi scoala

Anul şcolar 2016-2017 se deosebeşte de cel precedent prin faptul că aproape toţi elevii din învăţământul preuniversitar vor avea manuale. În afară de cei de clasa a IV, ale căror căţi se află, deocamdată, în Instanţă. Ca notă de asemănare: şi anul acesta majoritatea clădirilor şcolare funcţionează ilegal din punctul de vedere al avizelor contra incendiilor. Dacă ar fi să se aplice legea, ar trebui închise 20.710 şcoli în toată ţara, scrie a1.ro.

Din punctul vede al manualelor, vestea bună este că toţi elevii, inclusiv liceenii, vor primi manuale gratuit. Aşa a promis solemn Ministerul Educaţiei! Cei mai avantajaţi vor fi elevii claselor I – III, care vor primi manuale noi, deoarece ciclul de învăţământ gimnazial are programe şcolare noi. Singurii dezavantajaţi sunt elevii clasei a IV-a, care vor începe anul şcolar, pe 12 septembrie, fără manualele de Limba şi literature română, Ştiinţele naturii, Istorie şi Geografie. Asta pentru că participanţii la licitaţiile organizate în acest an pentru editarea de manuale nu au fost mulţumiţi de rezultate şi au făcut contestaţii în Instanţă, iar contestaţiile nu au fost soluţionate încă.

Potrivit ziarului Libertatea, la capitolul clădiri autorizate, anul trecut ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că doar 7% din unităţile şcolare au aviz PSI împotriva incendiilor. Adică celelate 93% funcţionau ilegal.

Vă prezentăm datele de anul acesta pe această problemă. Oficial, în România există 18.746 de unităţi de învăţământ, care deţin 26.733 de clădiri destinate învăţământului. Adică nu toate şcolile au personalitate juridică, unele sunt sub o altă tutelă. Din aceste clădiri, conform datelor oficiale, 20.710 de imobile destinate învăţământului nu au aviz sau autorizare. Adică ar cam trebui închise. Desigur, ca o consolare, 226 de clădiri sunt în curs de autorizare în acest moment.

Dacă s-ar aplica legea, adică s-ar închide 77% din şcolile neautorizate, ar fi, desigur, trimişi acasă 2.151.839 de elevi, din totalul de 3.164.470 câţi vor sunt înscrişi anul acesta în învăţământul preuniversitar. Nu se ştie dacă elevii ar fi întristaţi de un asemnea deznodământ, dar părinţii lor, care plătesc taxe şi impozite, cu siguranţă că nu ar fi foarte mulţumiţi!

1 COMMENT

LEAVE A REPLY