Vești bune pentru toți salariații. Angajatorii vor fi obligați să le crească salariile brute

0
934

1salarii_660x375_57488800

Noul proiect de modificare a Codului Fiscal aflat în discuţii la Ministerul Finanţelor ar urma să majoreze salariile brute a celor mai mulţi dintre angajaţi, având în vedere că trecerea cotei de contribuţii sociale în sarcina exclusivă a angajaţilor se poate face în condiţiile majorării salariului brut. Astfel, orice angajat care câştigă mai puţin de 5 salarii medii brute (adică 13.400 de lei brut lunar, respectiv 9.400 de lei net pe lună) vor avea salarii brute mai mari cu 21%.

Totuşi, această majorare reprezintă de fapt transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, neavând impact semnificativ asupra salariului net al angajatului, spun specialiştii.
Cum arată prevederile din proiectul de modificare a Codului Fiscal:

Art. IV. – În scopul neutralizării efectelor majorării cotelor de contribuţie de asigurări sociale individuală şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate individuală, datorate de persoanele fizice, ca urmare a includerii contribuţiilor sociale obligatorii datorate de angajatori, se introduce următoarea măsură tranzitorie:

(1) În scopul asigurării aceluiaşi venit net pentru angajat, dar şi a pastrării nivelului costului total cu salariile pentru angajator, începand cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariul de bază brut lunar aferente contractelor individuale de muncă, raporturilor de serviciu, actelor de detaşare sau a statutelor speciale prevăzute de lege, aflate in derulare se modifică dupa cum urmează:

(a) pentru salariile de bază brute lunare mai mici sau egale cu 5 câştiguri salariale medii brute pe economie, salariul brut lunar de bază se majorează cu 21%. Procentul de 21% reprezintă suma contribuţiilor angajatorului la fondul de asigurări sociale şi fondul de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;

(b) pentru salariile de bază brute lunare mai mari decât 5 câştiguri salariale medii pe economie, salariul brut lunar de bază se majorează cu 2.815 lei. Suma de 2.815 lei este egală cu suma dintre contribuţiile angajatorului la fondul de asigurări sociale şi fondul de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, calculate pentru echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, luând în calcul că salariul mediu brut pentru 2016 este de 2.681lei.

(2) Nerespectarea de catre angajator a prevederilor alin. (1) se sanctionează cu amendă egală cu dublul diferenţelor constatate în minus de către organul fiscal.

LEAVE A REPLY