Proiect de lege. Persoanele nu vor putea să cumpere țigări niciodată

0
110

acciza-tigari

Un deputat a inițiat un proiect de lege prin care cere să fie interzisă vânzarea produselor de tutun persoanelor născute după 1 ianuarie 2017, pentru tot restul vieții lor, scrie libertatea.ro.

În prezent, legea interzice vânzarea țigărilor doar tinerilor sub 18 ani.

„Fumatul şi consumul de tutun sub orice formă reprezintă un risc clar şi indiscutabil asupra sănătăţii umane. Fumatul determină îmbolnăvire, suferinţă şi moarte şi având costuri care depăşesc orice profit generat de industria de tutun. Nu există niciun aspect al vieţii umane care să fie îmbunătăţit de sau prin consumul de tutun, cu excepţia profitului companiilor producătoare de tutun. Fumatul nu este un drept al omului recunoscut explicit de societatea umană modernă”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Deputatul liberal menţionează că vânzarea de tutun persoanelor sub 18 ani este deja interzisă, dar subliniază că legea ar trebui să împiedice tinerii născuţi după 1 ianuarie 2017 să poată cumpăra tutun chiar şi după împlinirea vârstei de 18 ani.

Proiectul urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, ca primă cameră sesizată.

LEAVE A REPLY