Scandal monstru la cea mai mare bancă după ce a deschis milioane de conturi fantomă! Ce se întâmplă cu clienţii

0
110

banca-int

Banca americană Wells Fargo a fost sancţionată de autorităţile SUA cu o amendă de 185 milioane de dolari după ce s-a descoperit, recent, că angajaţi ai săi au deschis milioane de conturi pe numele clienţilor instituţiei fără ştirea acestora, scrie Financial Times.

Conform Biroului pentru Protecţia Financiară a Consumatorilor (CFPB), instituţie creată în Statele Unite după criza financiară din 2008 pentru a asigura o mai bună apărare a intereselor clienţilor persoane fizice, mii de angajaţi ai băncii ar fi deschis, în încercarea de a-şi îndeplini ţintele de vânzări, peste două milioane de conturi de depozit şi de carduri de credit pe numele unor clienţi din SUA, fără a le cere permisiunea în prealabil. Totodată, aceştia au falsificat adrese de e-mail pentru deschiderea conturilor, au transferat bani în ele din alte conturi ale clienţilor şi au creat chiar şi coduri PIN pentru carduri.

Această practică, a anunţat CFPB, a dus la concedierea a circa 5.300 de angajaţi ai Wells Fargo începând cu anul 2011.

Amenda primită reprezintă o mare pată pe imaginea Wells Fargo, instituţie financiară care activează în special pe segmentul de retail şi care a reuşit până acum să se ţină departe de scandalurile în care au fost implicate alte bănci de pe Wall Street.

Măsura luată de autorităţile americane ar trebui să servească drept avertisment întregului sector bancar din SUA, afirmă directorul Biroului pentru Protecţia Financiară a Consumatorului, Richard Cordray.

„Dacă sistemul de acordare a stimulentelor sau ţintele de vânzări sunt implementate într-o manieră care poate prejudicia consumatorii şi duce la încălcări ale legii, atunci băncile şi alte companii financiare vor fi trase la răspundere,” a declarat acesta.

Pe lângă amenda de 185 milioane de dolari, dintre care 100 milioane de dolari vor merge către CFPB, 35 de milioane către Oficiul pentru Controlul Monedei şi alte 50 de milioane către autorităţile locale din Los Angeles, Wells Fargo va mai plăti şi 5 milioane de dolari drept compensaţie clienţilor afectaţi de penalităţi şi comisioane aferente serviciilor pe care nu le-au solicitat.

Sursa: Ziarul Financiar

LEAVE A REPLY