Mircea Cărtărescu sare în apărarea Oliviei Steer. “E o victimă, aproape o martiră”

0
170

mircea_cartarescu

Mircea Cărtărescu sare în apărarea Oliviei Steer, soția lui Andi Moisescu aflându-se în plin scandal mediatic, în urma declarațiilor făcute cu privire la vaccinuri și cancerul mamar. Scriitorul consideră că vedeta este doar o victimă.

Mircea Cărtărescu a postat pe contul de socializare, un mesaj în care explică situația în care a ajuns Olivia Steer, după ce și-a susținut părerea despre cancerul mamar.. Soția lui Andi Miosescu a declarat că vaccinurile sunt nocive. ”Mă gândesc cu teribilă tristețe la Olivia Steer (pe care n-o cunosc personal). Cred că, dincolo de orice, e o femeie curajoasă. Dacă ar avea dreptate, ar fi o figură tragică asemenea lui Giordano Bruno. Căci nu mă-ndoiesc că s-ar lăsa arsă pe rug pentru ideile ei. Puțini ar fi capabili să suporte uriașul blam public pe care-l suportă ea de ani de zile, de când susține unele dintre cele mai nepopulare idei cu putință cu un zel de posesor al adevărului pur. Lupta totală și fără compromis pentru propriul tău adevăr se numește eroism când servește tuturor și fanatism când rănește pe toată lumea”, a scris Cărtărescu. Scriitorul crede că Olivia Steer face parte din categoria celor care cad victime sectelor religioase.

Mircea Cărtărescu: „Dacă spui că vaccinurile sunt nocive, oamenii își condamnă copiii la moarte”
”Cred că Olivia Steer a avut ghinionul să întâlnească, în setea ei de adevăr, o cauză nedemnă de o ființă ca ea. Nu cred că oameni ca ea trebuie blamați, ci priviți cu tristețe, asemenea celor ce cad victimă sectelor religioase, fanatismelor politice, teoriilor conspirațiilor. Olivia Steer e o victimă, aproape o martiră. Nu cred că lucrul cel mai bun e să o zdrobim cu ură (ca orice martir, ea se va bucura de asta), ci să-i dorim să iasă, dacă va putea vreodată, de sub fascinația nefastă care-o schimbă, dintr-o femeie plină de calități, într-o panoramă-a deșertăciunilor”, a adăugat scriitorul. ”Cât despre răul pe care-l face în dorința ei de-a ne deschide ochii, el e real, din păcate. Dacă susții că americanii n-au pus piciorul pe lună, nu se-ntâmplă nimic. Dacă crezi că Elvis trăiește, poți face oricâți prozeliți vrei fără nicio problemă. Dar dacă spui că vaccinurile sunt nocive, oamenii care te cred își condamnă copiii la boli și la moarte”, a subliniat Cărtărescu pe contul de socializare

LEAVE A REPLY