La nici o lună de la divorț, Elena Băsescu a reluat legătura cu un fost iubit

0
937

Elena_Basescu

Elena Băsescu a reluat legătura cu Andrei Hrebenciuc încă din primăvară, chiar dacă a divorțat abia luna trecută.Divorțul dintre fiica mai mică a fostului președinte al României și Bogdan Ionescu, zis Syda, a surprins opinia publică, dar în anturajul familiilor celor doi se știa deja că este doar o chestiune de timp până când se va ajunge aici.

Deși relația dintre cei doi nu mai mergea ca pe roate, aceștia au încercat să prelungească pe cât de mult posibil momentul despărțirii, de dragul copiilor. Decizia era demult luată, însă cuplul a vrut să le ofere copiilor mai mult timp petrecut împreună, ca o familie.

Ruptura s-ar fi produs la începutul acestui an, când între EBA și Bogdan ar fi existat certuri, cei doi acuzându-se reciproc de infidelitate. Coincidență sau nu, în aceeași perioadă, Elena Băsescu s-a reîntâlnit cu Andrei Hrebenciuc, cei doi frecventând aceeași sală de sport, scrie Click.

După cum se știe, aceștia au avut o relație în intervalul 2007-2008. Lumea mondenă a Capitalei susține că EBA ar fi fost marea iubire a fiului fostului lider PSD, iar despărțirea l-ar fi marcat profund.

Presa sugerează că, în ciuda faptului că cei doi și-au întemeiat fiecare propria familie, revederea a fost suficientă pentru a reaprinde sentimentele mai vechi. Nu este confirmat dacă Andrei Hrebenciuc este motivul divorțului Elenei, dar cu siguranță, indicii care arată în această direcție există.

După oficializarea divorțului, Elena Băsescu s-a mutat în același complex rezidențial select și restrictiv în care locuiește și Andrei, alături de soție.

LEAVE A REPLY