Încă o dezamăgire de la Metrorex

0
108

metrou eroilor1

Metroul de un miliard de euro Bucureşti – aeroportul Coandă nu va fi gata pentru campionatul european de fotbal din 2020, potrivit Ziarul Financiar.

Sunt puţine şanse ca linia de metrou care ar urma să lege Bucureştiul de aeroportul Henri Coandă să fie gata până în 2020, an în care Bu­cureştiul ar trebui să găzduiască patru partide ale campionatului european de fotbal, a spus ieri Ionel Oprea, directorul tehnic al Metrorex. Metroul Drumul Taberei – Eroilor ar urma însă să fie gata la mijlocul anului viitor.

Discuţiile despre o linie de metrou Gara de Nord – Aeroport sunt vechi, dar au fost relansate cu insistenţă odată cu alegerea de către UEFA – în septembrie 2014 – a Bucureştiului între oraşele care ar urma să organizeze turneul final Euro 2020: 13 oraşe europene în total.

Arena Naţională ar urma să organizeze patru partide, trei în grupe şi una în optimi. Pro Sport scria în septembrie 2014 că Bucureştiul a fost ales drept gazdă a campionatului şi ca urmare a planurilor administraţiei de a construi reţeaua de metrou care să lege Gara de Nord de aeroportul Henri Coandă şi apoi de o zonă din apro­pierea stadionului-fanion – cartierul Pantelimon. Acum însă nici construcţia metroului Iancului – Pantelimon (continuare a liniei Drumul Taberei – Eroilor), care ar fi făcut posibil un traseu uşor de la aeroport la Arena Naţională, nu mai este de actualitate, deşi era în planurile Metrorex în momentul în care Capitala a prezentat dosarul prin care solicita să fie introdusă pe lista oraşelor care organizau campionatul. Nu este clar dacă, în aceste condiţii, Bucureştiul îşi va putea păstra dreptul de a organiza cele patru partide din cadrul campio­natului european de fotbal.

Proiectul construcţiei magistralei Gara de Nord – Otopeni este evaluat la un miliard de euro. Metrorex are în jur de 300 de milioane de euro dintr-un împrumut agreat în 2010 de România şi Agenţia Internatională de Cooperare a Japoniei. Restul banilor trebuie însă găsiţi – din buget sau din fonduri UE. Teoretic, linia trebuia să fie dată în folosinţă în 2017 – 2018. Practic, proiectul rămâne o himeră.

,,În mod realist, lucrările la linia de metrou Otopeni nu pot începe mai devreme de un an, pentru că elaborarea documentaţiei tehnice durează un an. Cu mari, foarte mari eforturi materiale şi financiare s-ar mai putea atinge termenul 2020, însă, realist vorbind, este foarte puţin probabil să se ajungă până la aeroport până în 2020. Eu am propus încă de acum doi ani docu­mentele, dar fiindcă nu s-au aprobat, eu am propus 2021 ca an de punere în funcţiune a acestei linii de metrou“, a spus ieri Ionel Oprea, în faţa consi­lierilor din Consiliului General al Municipiului Bucureşti care au aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea Magistralei 6 de metrou.

LEAVE A REPLY