Statul iti da bani sa-ti renovezi casa! MINIM 3.000 LEI

0
982

renovare-casa

Ministerul Mediului Apelor si Padurilor a lansat, miercuri, Programul Casa Verde Clasic, atat pentru populatie cat si pentru persoanele juridice, iar Ghidul de Finantare a fost publicat in Monitorul Oficial. Dosarele de finantare vor putea fi depuse in perioada 10 – 24 octombrie 2016, scrie bzi.ro

Prin Programul Casa Verde“, populatia si persoanele juridice pot beneficia de finantare prin Administratia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, inlocuirea sau completarea sistemelor de incalzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabila.

Bugetul alocat pentru intreaga tara este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populatiei si 34 de milioane persoanelor juridice.

Ministerul Mediului Apelor si Padurilor anunta ca dosarele de finantare vor putea fi depuse in perioada 10 – 24 octombrie 2016 la sediile agentiilor pentru protectia mediului din judetele de resedinta.

Echipamentele finantate pentru populatie prin “Casa Verde” sunt panourile solare si pompele de caldura, cunatumul finantarii nerambursabile prin AFM fiind in functie de tipul instalatiei – pana la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; pana la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare presurizate; pana la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de caldura, exclusiv pompele de caldura aer-aer.

“Unul dintre principalele sectoare pe care se bazeaza economia verde, prioritate stabilita pentru mandatul din acest an, sunt energiile regenerabile. De aceea, am decis reluarea Programului Casa Verde dupa o pauza de 5 ani. Imi doresc sa incurajam cat mai mare parte a populatiei sa foloseasca sisteme de incalzire verzi in propriile locuinte. Romania este una dintre tarile cu mare potential in domeniul energiilor regenerabile, iar aceasta resursa este o oportunitate reala de valorificare care trebuie sustinuta si impulsionata prin astfel de programe. Daca am exploata la maximum intregul potential solar din tara noastra am putea substitui in aceasta forma aproape jumatate din volumul de apa calda menajera si circa 15% din cota de energie termica pentru incalzirea curenta”, spune ministrul Cristiana Pasca Palmer.

Pentru accesarea finantarilor prin Casa Verde, trebuie depus dosarul de finantare la Agentia Teritoriala de Protectie a Mediului, apoi urmarit site-ul AFM pentru a afla decizia de acceptare (sau respingere) in Program. Urmeaza apoi semnarea contractului de finantare cu Administratia Fondului pentru Mediu, demararea lucrarilor si, in final, depunerea cererii de decontare a lucrarilor in termen de maximum 12 luni de la data semnarii contractului de finantare. Pentru semnarea contractului de finantare cu AFM, romanii au la dispozitie maximum 60 de zile de la publicarea pe site-ul AFM a listei cu agentiile teritoriale care au intrat in posesia contractelor.

In ceea ce priveste persoanele juridice, beneficiarii programului pot fi unitatile administrativ-teritoriale, institutiile publice si unitatile de cult. In acest caz se va finanta instalarea de sisteme care utilizeaza energie solara si energie geotermala, la fel ca in cazul persoanelor fizice, dar si sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deseurilor, a namolurilor din instalatiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe baza de resturi si deseuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. Persoanele juridice pot depune dosarele de finantare in intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016.

O institutie solicitanta poate depune, in cadrul unei sesiuni de finantare, o singura cerere de finantare. Unitatile administrativ-teritoriale/Institutiile publice/Unitatile de cult pot solicita finantare pentru mai multe imobile sau obiective in cadrul aceleiasi cereri de finantare, insa cuantumul acesteia nu poate depasi 2.000.000 de lei in cazul institutiile publice, 500.000 de lei in cazul unitatilor de cult, 4.000.000 de lei in cazul primariilor cu un numar de locuitori mai mare de 100.000, 3.000.000 lei in cazul primariilor cu un numar de locuitori cuprins intre 50.000 si 100.000 de locuitori, 2.000.000 lei in cazul unitatilor administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori cuprins intre 20.000 si 50.000, 1.000.000 de lei in cazul localitatilor cu un numar de locuitori cuprins intre 3.000 si 20.000, iar in cazul administratiilor locale unde sunt mai putin de 3.000 de locuitori, suma maxima va fi de 500.000 de lei.

In cazul persoanelor juridice, finantarea nerambursabila, asigurata de Autoritate, se acorda in cuantum de pana la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Ghidurile de finantare au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ordinul Nr. 1817 si Ordinul Nr. 1818 ale Ministrului Mediului, Apelor si Padurilor.

LEAVE A REPLY