Alegeri parlamentare 2016 | Numărătoarea voturilor va fi filmată după închiderea urnelor

0
495

vot3_61949500

Alegeri parlamentare 2016. Procesul de votare va fi supravegheat audio-video se arată înt-un proiectul Hotărârii de Guvern privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016, publicat marți pe site-ul MAI, potrivit libertatea.ro

Potrivit proiectului, de înregistrarea audio-video se va ocupa peratorul de calculator al biroului electoral al secției de vot. Vor fi înregistrare, neîntrerupt, procedurile realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare. În acest fel, organismele electorale pot verifica mai ușor dacă votul este fraudat sau nu.

Persoana care va înregistra procedura electorală nu va avea voie să realizeze copii ale acesteia și i se va interzice să permită accesul altor persoane la înregistrare. Înregistrările vor ajunge ulterior la Serviciului de Telecomunicații Speciale, care le va păstra pe o perioadă de trei luni. STS va fi, astfel, singura instituție abilitată să copieze înregistrările și la împlinirea termenul de trei luni să le distrugă.

Măsura înregistrării video-audio este armonizată în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și cu legislația națională pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Toate secțiile de votare au fost dotate, pentru alegerile locale din 5 iunie, cu tablete pentru prevenirea votului ilegal.

A doua măsură va permite Ministerului Afacerilor Interne achiziționarea unor plicuri de plastic trasparent, înseriate, prevăzute cu un sistem de sigilare care să nu permită desfacerea decât prin rupere. Pentru achiziționarea acestor plicuri sunt asigurate fonduri din bugetul MAI. Acest nou model de plic este necesar pentru a împiedica desfacerea plicului și resigilarea acestuia pe parcursul procedurilor de numărare a voturilor, dar pentru a putea verifica în orice moment numărul ștampilelor sigilate, fără desigilarea plicului.

Potrivit legislației în vigoare, după închiderea localului secției de vot, președintele, în prezența membrilor biroului electoral și a persoanelor acreditate, verifică starea sigiliilor de pe urnele de votare, sigilează fanta urnelor de votare și introduce ștampilele cu mențiunea VOTAT într-un plic care se sigilează prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare.

LEAVE A REPLY