Legea Tutunului a fost adoptată: Fumatul rămâne interzis în baruri. Cum arată noile ETICHETE

0
149

pictograme_5_54851900

Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe, o transpunere a unei directive europene, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 20 mai și în legătură cu care deja Comisia Europeană a inițiat demersurile de declanșare a unei proceduri de infringement.

Legea, care conține noile dimensiuni ale avertismentelor și pictogramelor de pe pachete (obligatoriu pe 65% din suprafața pachetelor), precum și conținutul acestora, urmează a fi trimisă la președinție spre promulgare, după care va fi publicată în Monitorul Oficial. Ea va intra în vigoare de la 30 de zile de la publicarea în Monitor, iar termenul de redactare a normelor de aplicare a legii este de 45 de zile de la publicare. Acesta este și motivul pentru care companiile de tutun au avertizat că este posibil ca activitatea fabricilor să fie suspendată cel puțin pentru 15 zile.

pictograme_1_62603600

Odată cu intrarea în vigoare a legii, companiilor le este interzisă producerea de pachete de țigări sub forma actuală, însă le este permisă vânzarea acestora până la epuizarea stocurilor. Potrivit unor surse din piață, în intervalul dintre data intrării în vigoare a legii și cea a publicării normelor tehnice, companiile fie își vor înceta procesul de producție, fie vor produce după cum înțeleg ele conținutul legii. În acest din urmă caz, companiile își vor asuma un risc important, ca aspectul (text, culori, dimensiuni etc) pachetelor să nu corespundă caracteristicilor prevăzute în norme, ceea ce ar conduce la retragerea de piață a respectivelor produse (și implicit la asumarea unor pierderi), scrie profit.ro.

Astfel, țigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piață cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de țigări care se află în acest moment pe piață vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătății pentru Controlul Tutunului.

pictograme_4_69935000

pictograme_6_11113600

LEAVE A REPLY