SONDAJ intern: potențialul PSD și PNL. Cine dă calculele peste cap

0
534

sondaj

Partidele politice s-au aliniat la start pentru o nouă competiție electorală, iar în această perioadă au decis să nu mai facă cercetări sociologice care să le arate poza de moment, ci doar cercetări calitative, pentru a vedea care este potențialul maxim de atins în această campanie electorală.

STIRIPESURSE.RO a intrat în posesia analizei unui mare partid, care ne arată care ar fi potențialul maxim al fiecărui partid în această campanie. Conform acestei analize, PSD are potențialul maxim cuprins între 43-46%, dar totul depinde de prezența la vot. Cu cât este mai mică prezența, cu atât scorul PSD va fi mai mare.

La PNL, potențialul maxim merge până în 33-35%, conform surselor noastre. Situația liberalilor este tocmai invers, adică cu cât este mai mare prezența, cu atât le va crește scorul electoral.

Necunoscuta și potențiala surpriză este USR-ul lui Nicușor Dan. În studiile partidelor, aceștia au cele mai variate scoruri, pentru că nu sunt un partid care să aibă o rețea vastă în țară, iar scorul este extrem de diferit de la județ la județ. La USR este posibil atât un scor sub pragul electoral, cât și un scor de peste 10%. Acesta este partidul care dă peste cap toate analizele. Dacă prezența la vot va fi mare, scorul USR va crește exponențial. În cazul unei prezențe scăzute, USR va avea de suferit cel mai mult.

În ceea ce privește ALDE, potențialul maxim al partidului este între 6-8%, în funcție de cum se vor mobiliza în această campanie electorală. Există riscul real ca ALDE să nu facă pragul electoral, dacă nu vor maximiza puterea de vot. În cazul unei prezențe scăzute, ALDE va avea de câștigat, pentru că are un electorat cât de cât așezat.

La PMP situația este asemănătoare cu ALDE. Pontențialul este de 6-8%, dar aici multe depind de Traian Băsescu. Fostul președinte are electoratul său fidel și dacă reușește să-i mobilizeze la vot, atunci scorul PMP va merge spre potențialul maxim. Din nou, o prezență scăzută la vot avantajează PMP, pentru că ei se bazează pe un electorat captiv.

LEAVE A REPLY