Logo Background RSS

Băsescu cere Parlamentului să îi trimită legea uninominalului până pe 22 octombrie

  • Written by adminadmin No Comments Comments
    Last Updated: Octombrie 16th, 2007


    Preşedintele Traian Băsescu a cerut, luni, Parlamentului să îi trimită spre promulgare Legea privind votul uninominal până pe 22 octombrie.

    Şeful statului a adresat o scrisoare celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, în care îi anunţă că, în cazul în care nu primeşte spre promulgare Legea privind introducerea votului uninominal până pe 22 octombrie, va emite decretul de organizare a unui referendum naţional pe această temă.

    Băsescu subliniază, în documentul citat, că “această lege poate fi aprobată de Parlament în procedură obişnuită sau poate fi adoptată ca urmare a asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului”. El adaugă că emiterea unei ordonanţe de urgenţă pe această temă nu este suficientă.

    “În situaţia în care nu voi primi legea la promulgare până la data de 22 octombrie 2007, va trebui să îmi respect angajamentele publice şi să emit decretul de organizare a unui referendum naţional pe tema votului uninominal, în baza articolului 90 din Constituţie”, avertizează preşedintele.

    Sursa: NewsIn

    Popularity: unranked [?]

Leave a Comment