Iul
25
Concertul anului in Romania a fost cu siguranta cel sustinut de trupa Metallica miercuri seara pe Stadionul Cotroceni din Capitala. Peste 25.000 de oameni au venit sa cante impreuna cu trupa americana “Nothing Else Matters.” Ploaia, care s-a incapatanat sa cada timp de patru ore in continuu, n-a putut sa clinteasca fanii adunati din toate colturile tarii, si chiar de peste hotare. Unii dintre ei, aflati la primul concert Metallica, dar si altii care au mai vazut trupa in 1999, la Bucuresti, au venit la stadion inca de la ora 16.00, cand s-au deschis portile.
Dupa rafale de ploi si ore de asteptare, in jurul orei 19.00, trupa The Sword, care a cantat in deschidere, si-a inceput reprezentatia. Oamenii au dat din cap si au strigat, desi nimeni nu stia versurile melodiilor. Dar era mai interesant decat sa astepti in ploaie, acoperit de o pelerina, sau, in cazul celor mai multi, de un sac menajer.
Dupa 30 de minute, solistul de la The Sword a pus intrebarea pe care toti o asteptau. “Sunteti gata pentru Metallica?”. 25.000 de glasuri au strigat, in cor, ca da.
Asteptarea a mai durat insa. Si asta pentru ca stafful trupei a trebuit sa monteze toate instrumentele si sa faca ultimele verificari de sunet. Intre timp, ploaia a inceput sa dea semne ca nu se va opri.
In jurul orei 21.00, ajutat de norii densi, intunericul deja se lasase si lumea era nerabdatoare. Scena era pregatita, oamenii strigau in cor Metallica. Au inceput acordurile melodiei Ecstasy of Gold si mii de maini s-au ridicat in aer. Lumea a inceput sa cante, intai incet, apoi din ce in ce mai tare. Si, dupa cum era de asteptat, James Hetfield, Kirk Hammett, Lars Ulrich si Robert Trujillo, adica Metallica, au aparut pe scena și au inceput in forța cu melodia Creeping Death.
Trupa a cantat, in continuu, peste o ora si jumatate, melodii mai noi si mai vechi, printre care “Fade to Black”, “For Whom The Bell Tolls”, “Harvester of Sorrow”. La “Nothing Else Matters” multimea a cantat la unison, fapt care l-a facut pe James Hetfield sa exclame ca romanii sunt buni cantareti. La “One” si “Last Caress”, isteria a fost generala.
Dupa o iesire scurta de pe scena, Metallica s-a intors, la cererea publicului, pentru a incheia apoteotic cu melodiile “So What” si “Seek and Destroy”.
Publicul a strigat si a cantat, iar la final i-a aplaudat indelung pe cei patru membri ai formatiei, care au promis ca se vor intoarce anul viitor, cu un album nou.
Cu zece ani in urma, pe 9 iunie 1999 Metallica a sustinut unul dintre cele mai mediatizate si asteptate concerte de dupa 1989, asteptat cu nerabdare de toti fanii romani ai cunoscutei formatii americane. Concertul intitulat “The Garrage Remains the Same” a avut loc pe stadionul Lia Manoliu si a ramas pana la ora actuala una dintre cele mai apreciate aparitii pe scena muzicii rock din Romania.
Metallica este considetara a fi cea mai de succes formatie Heavy-Metal din intreaga lume. A luat fiinta in anul 1981 reusind, de atunci, sa vanda peste 95 de milioane de discuri in toata lumea
Magda Bucur, Antena3.ro
Comentarii
Raspunde