Franta preia oficial, de marti, presedintia prin rotatie a Uniunii Europene. Provocarile sunt mari, de la cele economice si financiare, pana la cele sociale sau institutionale, iar clasa politica de la Paris este optimista. Mai mult, Guvernul francez a acordat un buget-record pentru cele sase luni de mandat - 190 de milioane de euro. Suma este de 16 ori mai mare decat cea alocata in acelasi scop de Marea Britanie, in 2005. Potrivit oficialilor de la Paris, bugetul a fost necesar, in urma extinderii Uniunii la 27 de state.

Politicienii de la Paris spun ca prioritatea presedintiei franceze ar trebui sa fie o “Europa coerenta”. In opinia expertilor si a jurnalistilor, acest lucru se poate realiza prin rezolvarea a doua mari probleme. Primul se refera la deteriorarea situatiei economice - inflatia a devenit o problema reala, pretul petrolului este foarte ridicat, iar cresterea s-a diminuat.

Cea de-a doua chestiune o reprezinta modul in care Irlanda a “aruncat in aer” un tratat, schitat cu grija chiar de Sarkozy insusi. Analistii mai spun ca presedintele francez va avea foarte multe de rezolvat, odata ce si-a fixat ca obiectiv ghidarea unei Uniuni care incearca sa faca fata atat provocarilor din afara, cat si celor interne.

Antena 3



Comentarii

Raspunde




  • Istoric Stiri

    Octombrie 2008
    L Ma Mi J V S D
    « Sep    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031